Luna

Fazele lunii și influența asupra organismului

Strămoşii noştri cunoşteau influenţa fazelor lunii asupra organismului şi-şi coordonau diferitele activităţi funcţie de aceasta, cum ar fi: bărbieritul, tunsul, lăsatul de fumat etc.

Hippocrate, părintele medicinei spunea: “Nu putem crea fenomene şi pentru că nu le putem crea, nu depinde de fenomene, ci depinde de noi”. Multe dintre activităţile zilnice ale oamenilor sunt influenţate de ritmurile naturii, plantele au calităţi diferite, funcţie de momentul recoltării, administrarea medicamentelor şi anumite tratamente naturale se face funcţie de fazele lunii, multe evenimente petrecute în natură : fluxul şi refluxul, naşterile, vremea, ciclul femeilor sunt în legătură cu mişcarea Lunii.

Vom reveni cu studii stiințifice făcute pe aceste teme.

Există următoarele “stadii” ale Lunii:

– Luna nouă

– Luna în creştere

– Luna plină

– Luna în scădere

– Poziţia Lunii în semnele zodiacale

Luna nouă – când Luna se situează între Pământ şi Soare, faţa îndreptată spre noi se află în întuneric; se vede ca o semilună subţire, iar câteva ore nu se mai vede deloc. În calendar este reprezentată printr-un cerc negru. Postul ţinut în această zi are puterea maximă de detoxifiere a organismului, dacă vreţi să renunţaţi la obiceiurile proaste sau să întreprindeţi ceva nou, este cel mai indicat punct de plecare. Este ideal pentru curăţenie şi spălat. Vremea se poate schimba foarte uşor în jurul acestei perioade.

Luna în creştere – următoarele 14 zile după luna nouă – tot ceea ce trebuie să asimileze organismul, tot ceea ce-l formează şi-l întăreşte va avea o acţiune dublă (acum se dau vitamine, minerale, cineva se poate îngrăşa mai uşor). Sunt propice activităţile intelectuale, se reţine totul mai uşor, nu este foarte eficientă curăţenia, pentru că praful se depune mai uşor în această perioadă.

Luna plină – când Pământul se află între Soare şi Lună şi luna se vede în întregime pe cer. În calendare este reprezentată printr-un cerc alb. În ceasurile dinaintea Lunii pline, se simte efectul asupra oamenilor, animalelor, plantelor În această perioadă, plantele medicinale culese au acţiune terapeutică mai intensă. Este o zi ideală de post, pentru că orice se asimilează mult mai repede, rănile sângerează mai puternic, nu se fac operaţii şi intervenţii chirurgicale (vindecările sunt greoaie, sângerări mari). Vremea se poate schimba foarte uşor. Zi bună de odihnă şi meditaţie.

Luna în scădere – următoarele 14 zile după luna plină – acum operaţiile şi intervenţiile chirurgicale reuşesc cel mai bine şi sunt uşor suportate de pacienţi, toate muncile manuale din casă sunt mai uşor făcute, tot ce mâncăm nu se depune atât de uşor. Măştile cosmetice acţionează mai bine, orice tratament de purificare, de drenaj (curăţenie fiere, rinichi) este mai eficient. Sunt mai eficiente activităţile desfăşurate în grădină sau natură. Ţine mai mult curăţenia din casă.

Tags: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.